ABANDON

acţiune de părăsire a unei fiinţe, lipsă de preocupare pentru soarta acesteia.
Orice situaţie care duce la slăbirea sau ruperea legăturilor afective poate fi trăită ca abandon. De exemplu, plasarea în pensiune a unui şcolar dificil suscită la acesta de obicei impresia că este lăsat fără sprijin într-un mediu ostil, ba chiar periculos. La udiilt, de asemenea, dezaprobarea de către o persoană iubită, despărţirea sau retra¬gerea sentimentului de dragoste, absenţa sau decesul unei rude apropiate pot fi trăite ca tot atâtea abandonuri. Subiectul poate reacţiona printr-o tristeţe copleşitoare sau agresivitate. Evenimentul prezent joacă un rol de revelator; reactivând experienţe dureroase din copilărie, el face să apară structura psihică latentă şi poate genera conduite nevrotice (depresie, de exemplu).

ABRAHAM (Karl)

medic si psi­hanalist german (Bremen, 1877 -Berlin 1925)
Asistent a lui E. Bleuler, la Zurich (1904-1907), îl întâlneste aici pe C. G. Jung, care îl initiaza în opera lui S. Freud. In 1907 devine discipolul aces­tuia. Instalat la Berlin ca specialist în boli de nervi, practica psihanaliza si, în 1910, fondeaza Societatea psihanalitica din Berlin, pe care o va prezida pâna la moartea sa. Opera lui K. Abraham are o cuprinzatoare arie tematica, de la stu­dierea casatoriei între rude la vise si mituri (1909),de la formarea caracterului si dez­voltarea libidoului (1916) pâna la psihoze. Ideile sale referitoare la precocitatea relatiilor cu obiectul si stadiile pregenitale stau la originea conceptiilor Melaniei Klein si ale altor psihanalisti, între care M. Bouvet.

ABULIE

deficienta a vointei, lipsa de vointa.

ACAROFOBIE

teama nejustificata fata de insecte

ACLUOFOBIE

frica de intuneric si de locuri intunecoase

ACOMODARE

proces de adaptare datorita caruia un organ sau un organism poate suporta, fara peri­col, modificarile mediului exterior.
Ne acomodam cu frigul, cu caldura si cu orice situatie noua, spre a supravietui si
a fi mai putin nefericiti. Acomodarea are loc si la nivel social. J.K. Galbraith a aratat ca daca populatia rurala saraca din lumea a treia pare sa se acomodeze cu saracia este pentru ca resemnarea este de preferat sperantei dezamagite. Pentru J. Piaget, acomodarea este, împreuna cu asimilarea, unul dintre principalele mecanisme de adaptare

ACT RATAT

fapt al vietii cotidiene, in general lipsit de importanta, care survine pe neasteptate, accidental, in comportamentul normal al unei persoane. Aceste acte sunt: lapsusurile, uitarea. In psihanaliza acestea au un sens latant si analizate pot releva anumite complexe ale persoanei.

ACTIUNE PSIHOLOGICA

an­samblu de mijloace, altele decât armele, puse în practica pentru a influenta opinia publica si compor­tamentul populatiilor amice sau neutre a caror combativitate vrem sa o sporim, obtinând ajutor sau cel putin asigurându-ne simpatia.
Actiunea psihologica se exercita în profunzime, mergând mai departe decât propaganda, care de asemenea se adre­seaza sensibilitatii si ratiunii, dar în mod superficial si grosolan. Ea se deosebeste si de razboiul psihologic, care îl vizeaza îndeosebi pe inamic, urmarind sa-i deza­grege trupele si spatele frontului. Actiunea psihologica are drept tel educarea si reedu­carea maselor. Pentru a ajunge aici, regi­murile totalitare au recurs la metode de dezinformare si de îndoctrinare. într-un sistem liberal, se prefera sa se dea infor­matii exacte, sa se deschida scoli si dispen­sare; se actioneaza pe baza de exemplu, de contact si prestigiu personal

ACTIVITATE

ansamblu de acte ale unei fiinte vii.
Activitatea reprezinta o tendinta înnas­cuta. Ea sta la baza tuturor compor­tamentelor si a fost studiata îndeosebi la copii, pornindu-se de la jocurile lor, precum si la animale. Daca plasam un sobolan, de exemplu, într-un mediu nou, el începe prin a-l explora, dincolo chiar de orice trebuinta imediata (hrana etc). Distingem diferite categorii de activitate. Cea mai simpla este reflexul, care nu este decât o eliberare de energie ca reactie la un excitant. Calificam acest „raspuns" drept activitate nervoasa inferioara, spre deosebire de activitatea nervoasa supe­rioara, aceea a creierului, care pune în joc mecanisme de actiune de o extrema complexitate, din care rezulta sentimentele si fenomenele gândirii.
In caracteriologie, termenul de acti­vitate desemneaza nu numai ansamblul actelor unei persoane, ci si dispozitia sa de a actiona. Din aceasta cauza, acela care actioneaza exclusiv sub presiunea eveni­mentelor nu va fi caracterizat drept „activ". Tulburarile de activitate pot privi acti­vitatea voluntara si activitatea automatica. Abulia corespunde unei diminuari a acti­vitatii voluntare. La cealalta extrema, agi­tatia motorie, prost coordonata, dereglata, este o forma de hiperactivitate patologica.

ACVAFOBIE

frica de apa